Moartea iubirii

Intr-o lume manjita de sangele fluturilor cu aripile rupte...Manjita de lacrimile ingerilor care se varsa pentru oamenii care nici macar nu le vad...Intr-o lume intinata de ganduri si fapte prea egoiste si prea meschine...Invaluita intr-un nor de cuvinte negre si ascutite ca niste pumnale...

In lumea asta...In lumea asta, chipul lui Dumnezeu din mine se pierde intr-o umbra stravezie, pe care trebuie s-o caut indelung ca s-o gasesc si sa ma agat de ea, cu disperare si teama...

Credinta, iubirea, visele mele, sunt terfelite in noroi, sunt lovite de cuvinte pe care eu nu le inteleg, si nici n-as putea vreodata sa le scriu sau sa le rostesc...Si le vad, uimita, scrise de mana ta, pe care altadata o sarutam, si nu le pricep, mi se par ireale, mi se pare totul un cosmar grotesc...

Cand persoana pe care ai adorat-o si pe care ai pus-o mai presus de orice te loveste cu neindurata cruzime, spulberand in mii de fasii bucata din sufletul tau pe care i-o darusei...Atunci vei sti, ca si mine, ca iubirea nu e de ajuns....

Intr-o lume murdara si josnica...Unde se calca pe cadavrele sufletelor cazute la pamant...Iubirea inseamna prea putin...Si nu mai poate zbura, pentru ca aripile i-au fost pironite pe o noua cruce, pe o noua Golgota...Iubirea e un alt Iisus, care se jertfeste pentru pacatele lumii...Dispretuita si alungata...Iubirea moare in mainile oamenilor prea rai, prea nepasatori...Si se inalta la cer...Se intoarce de unde a venit...Iar noi ramanem singuri, si tristi...