Sarbatorile astea de iarna mi-au dat mult de gandit.
In primul rand, urasc oamenii care devin de sarbatori brusc si deodata buni si generosi. Siropos si ipocrit de buni. Plictisitor de generosi.
Eu anul asta am hotarat sa fac abstractie de spiritul gretos de vesel pe care toata lumea il predica si sa imi folosesc mai bine resursele interioare ca sa ma gandesc. Sa ma gandesc in mod serios. La tot. Dar in primul rand la mine.
Si mi-am dat seama de un lucru. Ca, indiferent de ceea ce se intampla, eu voi ramane aceeasi. Si mi-am mai dat seama k sunt norocoasa. Si ca am multe motive sa fiu fericita. Chiar si atunci cand totul merge prost. Chiar si atunci cand nimic nu e asa cum mi-as dori.
Chiar si atunci trebuie sa fiu fericita. Pentru ca traiesc. Si pentru ca am ochi plini de lumina care privesc, vrajiti, ninsoarea. Si pentru ca am maini care imbratiseaza ploaia, frenetic. Si am si soarele. Si pentru ca am o voce, cu care pot sa cant, chiar daca foarte fals, melodiile pe care le ador.
Si pentru ca am o casa calda, si primitoare, si mirosind a betisoare si lumanari parfumate. Si am un brad de Craciun (nu l-am desfacut inca! :P) la care ador sa privesc, pe intuneric, beculetzele care sclipesc vesele si albastre. Si un calculator la care ma gasesti toata ziua, in ciuda dezaprobarii mamei mele. Si am carti. Si am o fereastra de la care privesc ninsoarea care, astfel, devine a mea.
Si mai ales, pentru ca am vise. Vise care nu mor, oricat le ranesc altii. Si pentru asta sunt norocoasa.
Si voi sunteti norocosi. Fiecare din noi e. Fiecare din noi are multe motive pentru care trebuie asa fie fericit.
Asa ca, data viitoare cand te plangi ca nu-ti merge nimik, ca nu te intelegi cu iubitul/iubita, ca nu ai bani, ca de ce ploua afara, ca ai prea multe teme/lucrari/teze, ca prietenii te enerveaza, ca parintii te bat la cap....
Opreste-te un minut.
Si gandeste-te mai bine, frate.
Gandeste-te ca sunt prea multe lucruri pentru care ar trebui sa fii recunoscator.
Si ca n-ai niciun drept sa te plangi.
Pentru ca ai multe lucruri pe care altii nu le au.
Sau nu le pot avea.
Sau si le doresc de mult.
Asa ca, shhht!
Taci.
Da, serios.
Da, chiar tu.
Taci!
Si fii fericit.
Cu ceea ce ai.
Punct.
Doamne...cum se intampla ca toti oamnenii sa treaca prin anumite faze intr'un punct al vietii?Si cum se face ca si eu ma deprim din simplul fapt ca nu sunt fotogenica?Sau pentru ca nush k "imposibil" nu are grad de comparatie?Sau k nu am prieteni d o viata?E greu...e cel mai greu acum in adolescenta...Sh totusi...ai atata dreptate...Dar stii cum e...Usor d zis...dar pana la fapte...eee...asta e alta poveste...
RăspundețiȘtergereasta banuiesc ca e Andre a mea. :))
RăspundețiȘtergerenici eu nu mi-am pus problema gradelor de comparatie, doar ca nu-mi suna bine 'mult prea imposibil'.. si-atunci am aflat.
Ale, frumos, optimist si foarte adevarat articolul. ;;)
Uhm...prea plin de adevar...dar stii..intr-o lume in kre..'traiesti vise nepermise' de multe ori...uiti..uiti sa te bucuri de miunnile vietii...chestiile alea obisnuite de zi cu zi kre..pana la urma iti par sa fie deja banale..dar nu sunt..pentru k sunt altii kre nu au parte nici de asta...adik...hey..ce-ar fi sa stai pt o clipa sa te gandesti kt de norocoasa esti pentru k pur si simplu poti vedea lumina zilei, sa te bucuri de culorile din jurul tau..pentru k sunt altii kre nu pot..sau nu pot sa auda ciripitul pasarilor sau nush...viata e o incercare continuua o lupta cu cei din jur si cu tine insuti...si suntem norocosi k ni se da sansa de a fi niste luptatori..pentru ca asta suntem..niste luptatori acaparati de sentimente;))
RăspundețiȘtergere'am motive sa fiu fericita... pentru ca am o casa calda si primitoare' :)
RăspundețiȘtergere