Ingerul care avea grija de mine azi s-a sinucis.
Da, ciudat.
Ingerii nu mor.
Nu, doar ii inunda intunericul.
Am avut odata un inger. Da, de-aia eram asa, linistita. Si vesela mereu, chiar si atunci cand n-aveam niciun motiv. Si zambeam, foarte des, prea des, fara sa-mi pese daca e cineva care sa-mi vada zambetul sau nu. Zambetul sufletului imi ridica automat colturile gurii. Eram asa, ca sa citez pe cineva, "a breath of fresh air". O supradoza de oxigen. Ca si cum m-as fi nascut zambind, ca si cum m-as fi nascut pentru a zambi lumii. Ca si cum era ceva natural, fara efort, ceva instinctiv.
Gresit.
Ai tu idee cata lupta, cata lupta incrancenata se afla in spatele zambetului meu? Da, ma luptam pentru fiecare secunda in care buzele mi se incordau intr-un mic semn de fericire. Ma luptam cu mine insami, cu demonii din mine, cu intunericul, cu propriile mele temeri, cu trecutul, cu prezentul, cu viitorul.
Nu zambeam datorita vreunui lucru anume, dar zambeam in ciuda a multe lucruri.
Si era greu, si-mi solicita toate resursele interioare, si ma obosea lupta asta, ma obosea mai mult decat orice, si-mi seca puterile. Dar cautam in mine, gaseam si puterea care nu stiam ca exista acolo, si zambeam in continuare. Pentru ca ingerul imi dadea lumina, si putere, si-mi acoperea ochii. Ii acoperea, ca sa nu vad cum e lumea de fapt. Si sa ii vad pe toti oamenii buni, si frumosi, si sa vad toate problemele ca si cum ar fi fost deja rezolvate.
Doar ca, intr-o zi, am ramas fara puterea aia interioara. Si fara lumina. Si am renuntat sa lupt cu demonii din mine, i-am lasat sa ma cuprinda, si sa-mi faca ingerul sa dispara.
De ce? Pentru ca, oricat m-as fi uitat in jurul meu, cu oricata speranta si disperare as fi cautat in jurul meu, n-am mai vazut nici macar un singur lucru in totalitate frumos sau in totalitate bun. Am vazut doar lucruri in parte bune, in parte rele, lucruri bune facute doar pe jumatate, lucruri bune facute din motive nepotrivite, intentii bune transformandu-se in rezultate rele. Si triste. N-am vazut niciun lucru bun, afirmat cu hotarare si dus cu perseverenta pana la capat. N-am mai vazut nici macar un lucru infinit de mic care sa fie atat de frumos, sau bun, incat sa merite sa lupti pentru el, si sa zambesti.
Si de-aia acuma sunt trista, si de-aia ingerul a disparut.
Poate voi gasi candva suficienta putere sa alung iar demonii care s-au instalat deja confortabil peste tot in jurul meu.
Si poate si ingerul o sa se intoarca.
Si poate o sa zambesc iar.
Atunci cand voi gasi macar un motiv, macar un lucru cu adevarat bun in lume.
Pana atunci....
