Mi-e dor. Iar mi-e dor.
Mi-e dor de TINE.
Distanta e gri, un gri inchis, cenusiu, atat de gri incat pot parca s-o vad. Kilometri, multi kilometri, o mare de kilometri, un ocean de kilometri, o ceatza de kilometri. Pot parca sa-i vad, amenintatori, cum se aseaza cuminti, in sir, ca soldatii, intre mine si tine, intre sufletul meu si sufletul tau, intre mainile mele care se intind si mainile tale, la care nu pot sa ajung, pe care nu pot sa le ating.
Vreau sa te tin in bratze, sa te strang in brate, asa cum n-am avut niciodata ocazia s-o fac, sa-mi intind mainile spre tine si sa-ti cuprind sufletul in ele. Sa te privesc, sa vorbim, si sa-ti cunosc toate gandurile. Sa ma tii de mana si sa simt cu adevarat ca esti fratziorul meu. As vrea sa inlatur cumva distanta care ne-a cam instrainat in ultimul timp.
Nu mai vorbim atat de des, nu mai stiu ce se intampla in viata ta, dar atunci cand vorbim, imi spui ca ma iubesti. Ca inca ma iubesti. Si asta-mi ajunge.
Imi ajunge, dar totusi imi ramane in suflet tristetea, o tristete albastra-gri, ca un cer de toamna, care regreta vara ce a trecut. Pentru ca distanta e atat de mare, incat eu ma simt foarte foarte mica. Prea mica. Dar, timpul nu e trecut. O sa cresc. O sa cresc chiar si eu, pana la urma. O sa cresti chiar si tu.
Daca m-ar intreba cineva: "Ce vrei tu sa faci cand o sa fiu mare?", i-as raspunde:
"Cand o sa fiu mareee...Vreau sa fac rost de o bagheta fermecata, cu care sa pot face sa dispara lucruri." Si as face sa dispara toata singuratatea, si rautatea, si problemele, si greutatile vietii. Si kilometrii. As face sa dispara distanta. Si apoi as veni sa te vad.
Dar o sa ma fac eu odata si odata mare.... :P
Pentru ca esti un ingerash. Si pentru ca esti al meu. Fratziorul meu. Mi-e dor de tine. Te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu