sâmbătă, decembrie 6

Poem solitar


Singuratatea e gri, ca cerul de toamna,
Cand ploaia imi mangaie ochii prin geam,
Singuratatea-i copilul ce nu vrea s-adoarma,
E visul unor vise ce-as vrea sa le am.

Singuratatea-i zapada ce m-acopera, grea,
Cand fug sa ma-ngrop in ninsoare,
E ploaia ce-mi uda, chiar fara sa vrea,
Obrajii, ce tanjesc dupa soare.

E crucea ce-o duc catre-o mana intinsa,
A Tatalui, ce m-asteapta sa vin catre El,
In sufletul meu lumina e stinsa
Dar raze de ingeri ma-nalta spre cer.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu