Ingerul fulgilor de nea

In dimineata asta, ningea ciudat.

Genul de ninsoare atipica, care iti da de gandit.

Fulgii erau prea rari. Prea putini. Atat de putini, incat pareau rataciti in vazduh. Oare isi pierdusera drumul?

Pareau singuri, fulgii de nea. Parca stingheri, asa departe unul de altul cum erau. Atat de singuri, incat imi venea sa-i cuprind pe toti, sa-i strang in brate.

Dar apoi...Apoi m-am razgandit. Mi-am dat seama ca le-as fi facut rau. S-ar fi topit daca i-as fi tinut atat de aproape de mine...

Stiu ca fiecare om are cate un inger pazitor, care vegheaza mereu asupra lui. Un inger caruia, daca te straduiesti putin, poti chiar sa-i zaresti varful de lumina al aripilor. Si te linisteste gandul ca, in permanenta, cineva are grija de tine.

Dar fulgii, oare fulgii au si ei ingerii lor? Cine are grija de fulgii pierduti? Cine ii strange in brate cand se simt singuri, cine ii indruma cand se ratacesc printre oameni?

Ma cuprinde o neliniste ciudata, si micutele stelute de zapada mi se par, brusc, chiar si mai fragile decat le credeam inainte.

Inger, ingerasul meu...

Ai grija de toti fulgii rataciti!